miercuri, 27 mai 2015
luni, 11 mai 2015
joi, 7 mai 2015
LUCIAN BLAGA
(9 mai 1895,
Lancrăm, Alba – 6 mai 1961, Cluj)
SAT NATAL
lui
Ion Pillat
După douăzeci de ani
trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic
al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra
eternităţii,
negru prundiş, eres
vinovat.
Nimeni nu mă cunoaşte.
Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat
de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va
uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou
subt dunga apusului.
Totul cât de
schimbat ! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut
amintirea.
Lumina bate altfel în
zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi
arate uimirea.
Dar de ce m-am întors?
Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul
cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul
aşteaptă
subt ceruri cari încă nu
s-au clădit.
(1931)
(din volumul „La
cumpăna apelor”, 1933)
LUCIAN BLAGA
POEŢII
Nu vă miraţi. Poeţii,
toţi poeţii sunt
un singur,
ne-mpărţit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muţi. Prin
evii ce se nasc şi mor,
cântând, ei mai
slujesc un grai pierdut de mult.
Adânc, prin seminţiile
ce-apar şi-apun,
pe drumul inimii
mereu ei vin şi trec.
Prin sunet şi cuvânt
s-ar despărţi, se-ntrec.
Îşi sunt asemenea
prin ceea ce nu spun.
Ei tac ca roua. Ca
sămânţa. Ca un dor.
Ca apele ei tac, ce umblă
subt ogor,
şi-apoi sub
cântecul privighetorilor
izvor se fac în
rarişte, izvor sonor.
(1952)
(din volumul
„Corăbii cu cenuşă”, 1960/
postum, 1962)
LUCIAN BLAGA
LĂCAŞ
Semne-ar fi că locuiesc
undeva
la oraş, într-o
stradă
cu nume de haiduc de
baladă.
Dar nu sălăşluiesc la
oraş,
m-ar blestema pârâul şi
pomul.
Felul meu dezminte zvonul.
S-ar spune că lăcaşul
îmi este
într-un sat cu
streşini de paie,
cu nume de veche
poveste.
Dar nu locuiesc
la sat şi-n nici o
odaie.
Locuiesc într-un cântec
de pasăre.
(din „Ultimele
poezii”, 1958-1960)
LUCIAN BLAGA
„Opera
lui Lucian Blaga e cunoscută, inclusiv din reeditările şi
comentariile tot mai numeroase ale ultimului sfert de veac. O sumară
trecere a ei în revistă poate ajuta totuşi analiza ulterioară.
Printr-un reducţionism extrem, putem delimita patru compartimente,
două principale şi două ajutătoare. În prim-plan, cu drepturi
egale, se află poezia şi filosofia. Fiecare e apoi „secondată”
într-o manieră specifică: poezia – de teatru, filosofia – de
aforisme. Teatrul e prin excelenţă poetic (dar şi cu răsfrângeri
meditative), aforismele sunt concentrate de gândire (deseori şi de
natură poetică). Direct sau indirect, dedublarea fundamentală
patronează întreaga creaţie.”
„S-ar
putea argumenta (...) oricare dintre următoarele patru variante de
interpretare a operei lui Blaga: filosofia este dependentă de
poezie; poezia este dependentă de filosofie; filosofia este
independentă de poezie; poezia este independentă de filosofie.
Polarizările s-au datorat şi „tainelor” prezente în fiecare
dintre domenii...”
(Ion
Ianoşi, O istorie a filosofiei
româneşti, Biblioteca Apostrof,
Cluj, 1996, pp. 222-223; 226)
luni, 4 mai 2015
Festivalul Internaţional Lucian Blaga, ediţia a 25-a
Lucian
Blaga 120
Cluj-Napoca,
7-8 mai 2015

Ediţia
din acest an stă şi sub semnul Anului
Internaţional al Luminii.
La Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor se află în lucru o antologie
cu titlul Lumina
din cuvinte,
antologie în care prima secţiune, consistentă, e dedicată lui
Blaga. Semnează nume precum Ion
Pop, Corin Braga, Mircea Muthu, Tudor Cătineanu, Vasile Muscă,
Mircea Borcilă, Michael S. Jones, Irina Petraş, Eugeniu Nistor,
Dávid Gyula, Mircea Popa, Ilie Rad, Ion Brad, Andrei Moldovan.
Cea de-a doua secţiune antologhează eseuri, proză, versuri pe tema
generoasă şi larg cuprinzătoare a luminii.
Lansarea antologiei, la finele lui mai, va constitui un al doilea
moment dedicat lui Blaga.
Programul
este următorul:
joi,
7 mai, ora 11
(la sediul Filialei Cluj a USR):
– Conferinţă
– Vasile
Muscă:
Metafizica lui
Lucian Blaga în ipostaza unui „nou început”;
simpozion-dezbatere
cu Andrei
Marga
(Dincoace
de „prealabilul” blagian al cunoaşterii),
Alexandru
Boboc
(Metaforă
şi mit la Blaga şi E. Cassirer),
Tudor
Cătineanu
(Registrul
clar–obscurului în viziunea lui Lucian Blaga),
Eugeniu
Nistor
(Originalitatea
teoriei culturale blagiene),
Mircea
Borcilă
(Primul proiect
de situare şi valorizare a gândirii lui Blaga în perspectivă
europeană), Michael
S. Jones (Lucian
Blaga şi filosofia contemporană),
Andrei
Bereschi
(Lucian
Blaga interpret al filosofiei antice),
Mircea
Popa (Zevedei
Barbu şi Lucian Blaga),
Rodica
Marian
(Ideea
destinului la Blaga),
Stelian
Mândruţ
(Dosar
Blaga).
Moderator: Irina
Petraş
–
Lansări de
carte: Michael S. Jones, Metafizica
religiei. Lucian Blaga şi filosofia contemporană, traducere
de geo Savulescu; Eugeniu Nistor, LUCIAN
BLAGA - "ORIZONT ŞI STIL",
ediţie anastatică (reproducere prin fotocopiere a ediţiei
princeps, Fundaţiile regale pentru literatură şi artă "Regele
Carol II", 1936), îngrijită şi postfaţată de E.N.
– vernisaj
Salonul
de primăvară al scriitorilor
(pictură, grafică, fotografie), dedicat, ca în fiecare an, lui
Blaga. Expoziţia va fi deschisă la de curând inaugurata Galerie
de artă a revistei Steaua.
Expun: Elena
Abrudan,
Ion
Antoniu, Florica Bud, Doina Cetea, Ion Cristofor, Rodica Frenţiu,
Flavius Lucăcel, Maria Pal, Irina Petraş, Laura Poantă, Lucian
Pop, Aura Schussler, Rodica Scutaru-Milaş, Flavia Teoc.
Vineri,
8 mai, ora 12
(la sediul Bibliotecii Judeţene Octavian Goga Cluj)
– Recital
de poezie, Rondul
de mai al poeţilor:
Ioan-Pavel
Azap, Mariana Bojan, Hanna Bota, Florica Bud, Dumitru Cerna, Doina
Cetea, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Mircea Goga, Vasile Gogea,
Vasile Igna, Martha Izsak, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Victor
Constantin Măruţoiu, Marcel Mureşeanu, Sânziana Mureşeanu,
Vasile Muste, Maria Pal, Iuliu Pârvu, Persida Rugu, Viorel Tăutan.
–
Recitalul
elevilor câştigători ai Concursului de poezie şi mini-eseu Lumina
a crescut enorm la Cluj...
–
Expoziţie de
carte din fondurile BJC.
duminică, 3 mai 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)