Dresoarea cuvintelor

                                                          de Alexandru JURCAN

Poeta Persida Rugu nu mai are nevoie de prezentare. Ea a devenit un nume de referință în poezia transparențelor și a metaforelor pregnante. E destul să consulți internetul și rămâi surprins de numărul de cărți care-i transfigurează emoțiile, până la „intrarea lor în lumină”.

La Persida Rugu nopțile „adapă semințe”, umbrele se instalează în oglinzi, respirația frunzelor amintește de absențe. Citindu-i poeziile intri într-o magie adevărată, cu păsări pe mal, umbre de jar și flăcări crude. Pe-o dungă de val poți trăi o „adâncă robinsoniadă”, spre izvoarele curcubeului, când „carnea se retrage în arbori”. Te întrebi cum își orchestrează poeta caruselul tainic al senzațiilor, până când cuvintele cresc și devin flăcări…

Se vede o oglindă uitată pe țărm, iar flacăra alunecă în carne. Unde se află esența tăcerii? Poate în „umbra fântânii alchimice” sau printre porumbeii negri din piața cu lanțuri a lui Prévert.

Persida Rugu devine în poezie un „caier din care se toarce firul cuvintelor”. Miracolul se cerne încet, păsările curg, iar tăcerea e „dresoarea cuvintelor”. Așa o văd eu pe Persida: îmblânzește cuvintele și sufletele.