Corespondență
«... Scriitoarea Persida Rugu primea, în anul 1988, o scrisoare datată din 23 mai, în care Mitropolitul Ardealului i se confesa, deşi nu o cunoştea decât din publicaţiile semnate…»
(fragment de scrisoare, dintr-un articol din Ziarul Lumina)
„… Când încep o nouă carte, mai întâi îmi fac ordine în sertare, pe birou, aranjez totul în camera în care lucrez, trebuie să fi răspuns înainte la toate scrisorile, să fi scris scurtele articole pentru «Telegraful Român», să fiu proaspăt îmbăiat, să am în faţă 30 de bloc‑notesuri cu pătrăţele de matematică… Dar pot şi altfel. Romanul «Trei ceasuri în iad» uitat şi necunoscut, deşi s‑a epuizat în trei zile, l‑am scris la birou, în timp ce eram economist la o Fabrică de Mase Plastice din Bucureşti. Ziua îl scriam, printre calcule de preţ de cost, iar seara mi‑l băteam la maşină, spre exasperarea celor de la parter! Tot aşa se întâmplă şi acum, când am vreo grabă. Multe studii le scriu în pat, după miezul nopţii. Când le revăd a doua zi, mi se par scrise sub dictarea unui duh. De obicei sunt scrise bine. Informaţia pentru studiile şi cărţile istorice mi‑o fac de obicei seara, după ce mă culc. Evident, nu prin somn. În pat. Citesc şi douăzeci de cărţi pe noapte. Nu fac fişe. Fac însemnări pe cărţi. Sunt ale mele. Când sunt de la bibliotecă (mi se aduce câte un coş pe zi), pun semne de hârtie. Când mă apuc de redactat, memoria mă trimite direct la cartea în care am documentaţia de care am nevoie. Şi prin asociaţie (o facultate extrem de importantă) mă duc uşor de la o carte la alta, după documentarea aceleiaşi idei. Ţin minte şi rândul unde am văzut ideea respectivă. Când încep redactarea, totul depinde de iuţeala mâinii. Ideile merg mai repede decât mâna. Aş scrie şi o sută de pagini pe zi. Evident, când totul e gata, recitesc şi completez. Între timp, noaptea mă mai informez, mai găsesc noutăţi, idei asemănătoare şi, ca să dau impresie de erudiţie, nu ezit să indic cât mai multe izvoare! Călătoriile din străinătate mă opresc din ritm. Dar nu din desfăşurarea ideilor. După o lună reiau o idee de la virgula la care am lăsat‑o şi continui fără nici un sentiment de greutate din cauza întreruperii. Ştiu că mai las să se strecoare şi unele inexactităţi. Dintr‑o mie de lucruri exacte, o mică inexactitate nu contează, îmi zic. Să mai las şi altora satisfacţia de a descoperi şi a mă îndrepta, chiar dacă vreunul va zice: N‑a fost bun de nimic. Ai văzut că a greşit anul naşterii lui Gheorghe Asachi! Sigur că mă simt în pericolul de a fi taxat deja. Dacă aş fi Iorga, nu mi‑ar păsa. Ca şi lui. Iată, stimată şi necunoscută d. Persida Rugu, câteva pagini şi de la mine. N‑am ştiut cu ce să le umplu şi am recurs la câteva ciudăţenii autobiografice. Cum n‑am de gând să‑mi scriu o autobiografie şi nici Memorii, risipesc pe unde pot asemenea amănunte picante, cu care se vor distra unii peste vreo sută de ani. Să le dăm de lucru!...”
Antonie Plămădeală,
Mitropolitul Ardealului
23 Mai 1988
