Noi oaspeți pe blog: OANA PELLEA și JULIA ROBERTS!

 

MAIA POP NAN

 

OBÂRŞIE

 

Aici vreau

să rămân

         –  aici – 

loc sfânt

pe pământ

 

Cu lumina

iubirii

        pe buze

îngenunchez

în vânt

 

    PERSIDA RUGU

          

ADRIAN ȚION

 

DUMITRU CERNA, „Poeții”

Aflându-mă de curând în Nordul Italiei, am avut ocazia să contemplu un copac de rodie, încărcat, până la deznădejde, cu fructe. Nu mai văzusem niciodată rodii în aşternutul copilăriei lor. Eram uimit. Parcă toată seva singurătăţii oamenilor fusese adunată în fiecare din fructele misterioase, împlinite în sămânţa fermecată a deliciului şi a cutremurării. Mi-am amintit atunci de poezia lui Odysseas Elytis, poetul care mi-a trezit simţul amărăciunii şi la colecţia lui iconostatică din rodii, pietricele colorate şi fluturi. Şi nu întâmplător „Cartea cu arbori” a Persidei Rugu este placată cu citate din poetul de la Marea Egee, pentru că poezia lor îşi are sălaşul acolo unde rodiile şi fluturii compun golfuri împrejurul iubirii şi al morţii. Poezia lor este deopotrivă solară, nobilă, delicată, subtilă şi himerică, gingaşă, dar şi misterioasă înlăuntrul „urmei amare (de) pe nisip ce se va şterge” care este viaţa, la cei doi poeţi într-o cadră filigranată a miraculosului.

În timp ce poezia dospeşte, Persida Rugu se apropie cu toate simţurile de chilia în care îngerul plămădeşte sensul mântuirii. Alcătuită din minerale străvezii, poezia Persidei Rugu are generozitatea tainică a unui loc sfânt din care oricând poate arăsări busuiocul. În vecinătatea Florii, cuvântul se întemeiază şi primeşte el însuşi puteri vindecătoare.

Aşadar, salvatoare, poezia o însoţeşte pretutindeni, devine umbra luminiscentă a lacrimii. Şi dacă paşii poetei sunt pulsul pământului, poemul de flacără va fi scris, ca-ntr-un ritual al iubirii, cu sângele celui ce-i adăposteşte şi cuvintele.

Poetă a fantasmelor luminii, ea ştie că, pentru a se întemeia, poezia are nevoie de tresărirea între ziduri, astfel măcar umbra lui Manole să înfloare timpul mărturisirii.

Atinsă de lumina vecerniilor, cu inserţii ale religiosului enigmatic, poezia sa trece purificată prin flacăra dimineţilor. Veşmântul ei este o insulă în care liniştea pustieşte speranţa, tristeţea se preschimbă-n muzică şi mirosul de ţărână reavănă mistuie parcă nădejdea.

Persida Rugu scrie o poezie plăsmuită pentru vertij, o poezie a îndoielii, îndoială care reazimă, apropie, ocroteşte singurătăţi.

 

                                                                            DUMITRU CERNA

 

 

IANUS

 

Coboară ninsoarea văzduhuri rotind

seminţe de-argilă se-nalţă spre cer

bezmetic e vântul sub albul colind

ce-adună solstiţii de vechi giuvaer

 

Păsări de ape şi alge de fum

alunecă-n ramuri albastru totem

culoarea de înger e-o umbră pe drum

sădind vaste peşteri de care mă tem

 

                                 PERSIDA RUGU