MIHAIL NEMEȘ, PICTOR ȘI SCENOGRAF CLUJEAN.
PROFIL ARTISTIC
Persida RUGU
-résumé-
Mihail Nemeș, Peintre et scénographe de Cluj. Profil artistique
Le peintre et le scénographe Mihail Nemeș (le 1 mai 1922, Boteni, Cluj – le 15 juillet 2006, Cluj-Napoca) a eu une activité prodigieuse dans le domaine de la culture de Cluj et pas seulement, ainsi qu’au point de vue national et international, grâce aux dizaines d’expositions de groupe et personnelles soutenues dans la pays et à l’étranger, ainsi que grâce aux années où il a professé comme scénographe principal à l’Opéra Roumain de Cluj-Napoca et au Théâtre Hongrois de la même localité ou de Turda où il a travaillé longtemps.
Licencié de l’Institut de Beaux Arts „Ion Andreescu” de Cluj, le peintre et le scénographe Mihail Nemeș a été récompensé de différents trophées, distinctions, médailles, diplômes, titres honorifiques et ordres de reconnaissance de ses mérites professionnels dans la spécialité artistique.
Parmi ceux qui lui ont apporté des éloges se trouvent: Emiliu Dragea, Enea Borza, Mircea Țoca, Negoiță Lăptoiu et d’autres.
Le peintre et l’iconographe (il a peint à Paris en 1990 la Chapelle de la Mission Roumaine) et le scénographe Mihail Nemeș a représenté une personnalité marquante de la culture de Cluj et roumaine de l’époque.
Mots-clé: peintre, iconographe, scénographe, expositions, représentations théâtrale, accesoires d’un théâtre, spectacles d’opéra, diplômes, distinctions, trophées, médailles, pédagogie artistique.
-rezumat-
Pictorul și scenograful Mihail Nemeș (1 mai 1922, Boteni, Cluj – 15 iulie 2006, Cluj-Napoca) a avut o activitate prodigioasă în domeniul culturii clujene și nu numai, ci și pe plan național și internațional, prin zecile de expoziții de grup și personale susținute în țară și străinătate, precum și prin anii în care a profesat ca scenograf principal în cadrul Operei Române din Cluj-Napoca și de pe scena Teatrului Maghiar din aceeași localitate sau de pe alte scene ale țării (de exemplu, Turda, unde a profesat ani în șir).
Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, din Cluj, pictorul și scenograful Mihail Nemeș a fost premiat cu diferite trofee, distincții, medalii, diplome, titluri onorifice și ordine de recunoaștere a meritelor sale profesionale, pe tărâmul specialității artistice.
Despre el au vorbit cu elogii: Emiliu Dragea, Enea Borza, Mircea Țoca, Negoiță Lăptoiu și mulți alții.
Pictorul, iconograful și scenograful Mihail Nemeș a reprezentat o personalitate marcantă în cultura clujeană și românească a vremii.
Cuvinte-cheie: pictor, iconograf, scenograf, expoziții, reprezentații teatrale, recuzită de teatru, spectacole de operă, diplome, distincții, trofee, medalii, pedagogie artistică.
„UT PICTURA POESIS !”
motto:
... „mulţumit sufleteşte de realizări şi împliniri, am căutat tot timpul să-mi fac datoria faţă de instituţia în care am crescut,am muncit, am trăit şi am iubit-o, Opera Română – Cluj.
Urez din inimă acestei instituţii în prezent şi viitor, mari realizări şi succese în slujba iubitorilor de artă şi frumos – pentru o viaţă cât mai fericită a celor care ştiu să o aprecieze la justa ei valoare...”
Mihail Nemeş, Cluj-Napoca, 29 iulie 2002
(Opera Naţională Cluj-Napoca, 2002)
Suflul cald, luminos, echilibrat în adâncul său mister, cu tentă neo-impresionistă, te întâmpină încă din pragul expoziției și te inundă spiritual, covârşindu-ţi sensibilitatea, învăluindu-te până la asimilare, magnetizându-ţi privirea cu marca talentului său plastic…
Aceasta rămâne atmosfera fastuos trăită în faţa tablourilor pictorului şi scenografului clujean Mihail Nemeş (1 mai 1922, Boteni, Cluj – 15 iulie 2006, Cluj-Napoca), amintit în paginile lucrărilor de specialitate (Enciclopedia artiştilor români contemporani, 2000, pag. 135; Lexiconul artiştilor români contemporani 1998, pag. 186).
Lumea pe care o prezintă autorul tablourilor expuse în atâtea şi atâtea expoziţii, în ţară şi în străinătate, lume iscată parcă dintr-o inimă caldă ca miezul de aur al soarelui, ne luminează cu o aură mereu proaspătă, de rotunjime firească, zămislită într-un iezer de prea-plin sufletesc, precum o flacără de veşnicie împlinită real-miraculos în lacrima noastră. Cromatica vine din adâncurile vii ale unei viziuni artistice generoase, însetate de lumină, de cer, de infinit.
Natura, ca şi omul, sunt permanent într-o facere şi re-facere unitară, armonioasă, într-un dincolo adus hic et nunc, aproape de noi, în mod paradisiac. Până şi văzduhul e prins în clipa sa eternă de tăcut echilibru. În toate există un suspense al respiraţiei, produs nu de angoasa existenţială, ci de împlinirea întregului cel hărăzit cu sens, de credinţa devenită vizibilă, de convingerea străluminoasă că totul este împlinit, că viziunea e adusă la forma sa de puzzle re-întregit, de univers în forma sa conştient edenică.
Lumina izvorăşte din interior, un interior care se mută parcă în ochiul celui care priveşte, transfigurând pământul prin certitudinea mântuirii. Anxietatea dispare, risipită fără de urmă într-o linişte transparentă care inundă viaţa ce pulsează adânc între ramele tablourilor. Anotimpurile se perindă într-o curgere senină, precumpănind cele plenare vital, cele fără echivoc (verile, iernile).
O vară rotunjită în sine, împovărată uşor de culorile de început ale toamnei, legănată de vântul aducător de nori, se spulberă într-o lumină indicibilă...
Griul, cenuşiul ori maroniul peisajului sunt nuanţe (a se citi stări) perisabile, cotropite intrinsec de o ceţoasă lumină care se deschide privirilor tot mai mult, tot mai adânc, tot mai covârşitor.
Starea de forţă pe care o emană pânzele este indestructibilă. Ele te primesc prudent, cu o expectanţă stranie, care te determină să te laşi cuprins de jur-împrejurul lor în care, odată intrat, descoperi încet, încet, ca pe o tăinuită comoară, lumina de dincolo de forme. Ea este acolo şi ţi se relevă doar după ce te-ai strecurat printre celelalte culori, pe lângă toate tuşele de nuanţe, pentru a o găsi şi a o descătuşa din sine însăşi. Rareori îţi este dat să vizualizezi, să te „înfrupţi” ideatic şi afectiv dintr-o pictură care ţi se descoperă în trepte de adâncime spaţio-temporală, provocându-ţi stări emoţionale diferite, crescând în intensitate până la o contopire interioară cu tabloul. Acest fapt denotă o pictură vie, pe care o poţi cunoaşte aşa precum ai cunoaşte sufletul unui om, care ţi se dezvăluie în timpi diferiţi, în moduri diferite.
Anotimpurile sale se cheamă unul pe celălalt, într-o horă pământean-nepământeană. Totul se petrece ca într-o nouă geneză, în care puterea creatorului se face simţită din plin. Forţa sa ceresc-telurică, zămislitoare de neaşteptate lumi, de ţinuturi ferme, de pământuri pline de sevă, de înfrunzite văi şi înmiresmate dealuri, de orizonturi împlinite, dătătoare de rod, răzbate din fiecare pânză, a fiecărui anotimp.
„Iernile” mihailnemeşiene au puritatea primelor zăpezi căzute peste pământ și peste oameni. Senzaţia de prospeţime depăşeşte cadrul plastic, cuprinzându-te cu gingăşie în frăgezimea scârţâitoare şi pufoasă a unui omăt de început de lume. Îţi vine să atingi neaua, cu trăirea şi înfiorarea realului în epidermă. Ochiul, cucerit de răcoarea palpabilă, sesizează taina alunecării zăpezilor din tablou. Ninsorile sale au inefabilul şi, totodată, bogăţia şi densitatea purităţii de parcă din prea-plinul lor, mocnind imploziv, ar izbucni în noi, empatic, mugurii sevei de mâine.
Prospeţimea respiraţiei zăpezilor, „drumul spre iazuri”, mărginit de ape calme, de pante umbroase, de calde umbre cromatice, de un orizont sidefat în lumina cernută parcă printr-o sită de mătase, a amiezii, cărăruia şerpuită printre arbori înverziţi, ducând spre o zarişte albăstruie a orizontului vălurit de linia cerului cel îngemănat cu pământul, toate acestea devin teme picturale care îţi atrag magnetic privirea până la o completă absorbire în peisaj (de exemplu, „Spre Valea Nucurilor”, apoi seria de „Peisaje” ș.a.m.d.).
Alteori, o amiază caldă, de toamnă precoce, revarsă mestecenii într-un crâng…
Marea, cu bărcile trase pe nisip, deschide orizontul, parcă mereu dezmărginindu-ne…
Debordând vegetal, te atrag şi naturile statice, tablourile cu felurite flori („Floarea-soarelui”, „Irişi”, „Buzdugani”, „Gura-leului”, „Trandafiri” ş.a.), îngemănate în felurite vase de lut, desprinse parcă din natura vie chiar în secunda anterioară privirii; îmbinate uneori cu planturoase fructe, ele exultă de vivacitate şi de o bucurie calmă, adâncită în sine asemenea unei dăruiri complete, impregnate de o aură a unei forţe tăcute, misterioase, venind din profunzimi neştiute, o forţă care, în pofida oricărei vitregii, nu piere nicicând. Este un mesaj intrinsec artei plastice a pictorului Mihail Nemeş, mesaj demn de a fi reţinut în această lume dominată de entropie.
Florile, prin abundenţa lor de nesfârşită sevă generatoare şi susţinătoare de viaţă, emană mai multă certitudine, speranţă şi dăinuire decât atâtea şi atâtea umbre de amiază ori de seară gonite pe străzi de cavalcada sonoră a instabilităţii şi a vremelniciei.
Privirea sobră, uşor detaşată, dar atotcuprinzătoare şi înţelegător-lucidă din „Autoportret”, te urmăreşte de-a lungul drumeagului sufletesc al periplului plastic.
Un alt exercițiu plastic de autoportret, intitulat „Autoportret în oglindă”, redă reflectarea unei atitudini calme, concentrate în sine, a autorului, cu penelul ţinut transversal pe linia pieptului, cu paleta de culori sprijinită odihnitor de cealaltă mână, cu privirea directă, învăluitor-adâncă, străpungându-ţi carcasa indiferenţei, până la a te atrage, convingător, într-un dialog mut, însă viu, fiinţial, cu atât mai bogat în semnificaţii, de dincolo de cuvinte…
Celelalte portrete, create de-a lungul anilor („Portret de copil”, „Portret de femeie”, „Portret în tuş”, „Lucian”, „Flaviu” ș.a.), completează galeria umană a spaţiului de graţie iscat din eterul Alte tablouri, printre care şi „În atelier”, induc privitorului atmosfera de lucru în care s-au ivit, discret şi parcimonios, dar atât de solar, aceste linii de forţă interioară şi de echilibru plastic. Tuşele imprimă veridicitate compoziţiilor, alcătuind realităţi suprapuse realităţii, înnobilate cu măreţie şi calm, prin puterea verbului demiurgic, profund creator, concretizat sui-generis în imagine.
Echilibrul constant, lumina perpetuă, fermitatea încrederii optimizante în viaţă, propensiunea continuă spre „excelsior”, sunt caracteristici de bază ale creaţiei plastice a pictorului Mihail Nemeş.
O tensiune inerentă marilor creaţii şi intrinsecă oricărei lumi terestre răzbate din adâncuri, domolită însă armonios şi înălţată aristocratic spre partea benefică şi luminoasă, aurorală, a existenţei umane.
Mihail Nemeş, pictor scenograf, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, din Cluj, promoţia 1948-1952, i-a avut ca profesori pe C. Bogdan, Aurel Ciupe, Romul Ladea, W. Wiedmann („care a fost îndrumătorul său de bază, care l-a învăţat multe din tainele artei scenografiei”, după spusele autorului) ş.a. Fiind concomitent şi pictor şi scenograf, de-a lungul a 40 de ani de activitate artistică, alături de alţi colegi scenografi, cum erau Silviu Bogdan, Gh. Codrea, Valer Vasilescu ş.a., a cunoscut realizări de prestigiu, atât în Opera clujeană, cât şi în Teatrul clujean.
A realizat scenografia, decorul, viziunea costumelor, ale unui impresionant număr de spectacole, printre care s-au numărat şi următoarele montări de operă şi balet: 1954, „Rusalka”, A. S. Dargomâjski; 1955, „Mireasa vândută”, B. Smetana; 1962, „Răpirea din Serai”, W. A. Mozart; 1963, „Văduva veselă”, F. Lehár; 1964, „Pădurea vulturilor”, Tudor Jarda; 1964, „Pană Lesnea Rusalim”, Paul Constantinescu; 1967, „Manon Lescaut”, G. Puccini; 1967, „Giselle”, Petit Pas, A. Ch. Adam; 1967, „Pescuitorii de perle”, G. Bizet; 1973, „Horia”, Nicolae Bretan ş.a.
Ca montări de teatru, în perioada anilor 1956-1962, pot fi amintite, selectiv: „Doctor în filosofie”, B. Nuşici; „Oaspeţi nepoftiţi”, M. Stehlik; „Omul cu mârţoaga”, Gh. Ciprian; „Slugă la doi stăpâni”, Carlo Goldoni; „George Dandin (Soţul păcălit)”, J. B. P. Molière; „Dragostea Anei Berezko”, V. Postelnico; „Misterul de la Hotel Poiana”, Ion Atanasiu, S. Rudeanu; „Conştiinţa furată”, T. Buşecan; „Filumena Marturano”, Eduardo De Filippo; „Domnişoara Nastasia”, G. M. Zamfirescu; „O scrisoare pierdută”, I.L. Caragiale; „Hotel Astoria”, A. Stein; „Mireasa desculţă”, Sütö Andras; „Vulpea şi strugurii”, G. Figueiredo; „Nunta lui Figaro”, Pierre Beaumarchais; „Partea leului”, Constantin Teodoru; „Titanic Vals”, Tudor Muşatescu; „Dragoste târzie”, A. N. Ostrovski; „Surorile Boga”, H. Lovinescu; „Fiul rătăcitor”, Z. Ranet; „Omul care aduce ploaia”, Richard Nash; „Nevestele vesele din Windsor”, W. Shakespeare; „Moartea lui Tarelkin”, A. V. Suhovo-Kobîlin; „O nuntă mare”, N. Simon; „Mizerabilii”, V. Hugo; „Chef boieresc”, M. Zsigmond; „Un musafir picat din cer”, S. Karoly; „Tache, Ianke şi Cadâr”, Victor Ion Popa; „Ecoul îndepărtat”, Sava Golovanski; „Umiliţi şi obidiţi”, A. N. Ostrovski; „Celebrul 702”, Alexandru Mirodan; „Neamurile”, Teofil Buşecan; „Vicleniile lui Scapin”, J.B.P. Molière; „Maria”, V. Iosif; „Băieţii veseli”, H. Nicolaide; „Corb la corb nu scoate ochii”, A. N. Ostrovski, „Mi se pare romantic”, Radu Cosaşu ş.a.
A perfectat scenografia pentru peste zece spectacole la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca (1974-1982), după ce realizase scenografia, decorurile și costumele şi pentru peste 42 de piese clasice şi contemporane, jucate pe scena Teatrului de Stat din Turda (1956-1962), judeţul Cluj.
Comentarii critice elogioase i-au fost aduse, în presa de specialitate a vremii, de către Emiliu Dragea (1964), Enea Borza (1968), Mircea Ţoca (1986), Negoiţă Lăptoiu (1999) şi mulţi alţi critici şi istorici de artă plastică, din ţară şi din străinătate.
Despre activitatea sa plastică au mai scris, de-a lungul anilor, Vasile Radu (1988), Ilie Călian (1988), Valentin Tașcu (1989), Mircea Deac (1989) și alții.
Iată, de exemplu, ce a scris Negoiță Irimie (1977, pag. 9), în „Tribuna” clujeană (revistă fondată de Ioan Slavici, încă din anul 1884):
„Impunîndu-se cu pregnantă originalitate în domeniul picturii scenografice, Mihail Nemeș a găsit veritabile echivalente plastice transpunând printr-un limbaj expresiv (de-a lungul a peste trei decenii), numeroase spectacole de teatru și operă.
Pe parcursul anilor pictorul Mihail Nemeș participă la diferite expoziții de grup, expoziții județene și republicane.
De curând artistul și-a făcut o nouă „ieșire în public”, ansamblul exponatelor prezentate la Galeria Fondului Plastic din Cluj-Napoca, reușind să-i stabilească profilul plastic.
Rămânând fidel genurilor tradiționale ale picturii românești, Mihail Nemeș abordează cu bune rezultate compoziția figurală, obținând pe suprafețe bine „mișcate” cromatic, veritabile rezonanțe decorative. Edificatoare în acest sens sunt lucrările: „Peisaj industrial. Reșița” sau „Cercetare, învățământ, producție”, în care apelează la tonul descriptiv, „Baladă”, degajând un subtil fior liric sau compoziția „Actorii”, căreia îi conferă o veritabilă ținută de monumentalitate.
Pictorul obține autentice armonii cromatice, cu o remarcabilă punere în pagină... De aici echilibrul și armonia unor peisaje („Someșul Rece”, „În ogradă”, „Lumină în întuneric”) sau armoniile florale cărora pictorul le imprimă, printr-un vibrant fior liric, veritabile rezonanțe poetice.
Amintind și de reușitele artistului în domeniul portretisticii, credem că lucrări precum sunt: „Flori de câmp”, „Maci”, „Armonie”, „Flori și fructe”, „Albăstrele”, „Flori de toamnă”, îl definesc pe Mihail Nemeș ca pe un sensibil poet al florilor”.
Pictorul Mihail Nemeș a participat la realizarea graficii și la reproducerea unor tablouri ale sale în paginile periodicelor vremii; în acest sens pot fi spicuite următoarele publicații, de exemplu: „Tribuna” (mai 1967, iulie 1977, martie 1988 etc.), „România Literară” (decembrie 1988 etc.) ș.a.
În aceeași ordine de idei, în revista clujeană „Tribuna” (Scorobete, 1968), au fost publicate ilustrațiile pictorului Mihail Nemeș la textul în secvențe al romanului de aventuri pentru copii, intitulat „Comoara din peștera scheletelor”, semnat de scriitorul Miron Scorobete. Tot în „Tribuna” (Stanca, 1967) a ilustrat și poeme ale lui Radu Stanca.
Cele amintite anterior sunt doar câteva exemple dintr-o multitudine de realizări similare, de-a lungul anilor.
Pictorul şi scenograful Mihail Nemeş a participat la numeroase expoziţii de grup şi personale: Cluj (1947, 1975), Bistriţa-Năsăud (1973), Dej (1980), București (1988, 1989), precum și la expoziţiile judeţene de artă plastică ale Filialei U.A.P. Cluj (1955-1965; 1982-1989), fiind membru al Uniunii Artiștilor Plastici (U.A.P.) din România, Filiala Cluj. De asemenea, a fost prezent, repurtând un succes deosebit, la expoziţiile de scenografie, atât la cele cu caracter local, Cluj (1969, 1975, 1976), cât şi la cele cu caracter republican, Bucureşti (1970-1980). Din anul 1982, este prezent la expoziţiile anuale ale grupului de la Calica, la expoziții deschise la Casa Universitarilor, din Cluj-Napoca, precum și la expoziții internaționale de artă plastică (de exemplu, Franța, 1990).
În același an 1990, a pictat, în Paris, Capela Misiunii Române, la sfinţirea căreia au participat mari personalităţi oficiale ale vremii, din Franţa şi România.
Printre trofeele primite de pictorul scenograf Mihail Nemeș, s-au numărat și medaliile obținute pentru curajul manifestat în luptele de apărare a țării. Astfel, la data de 29 iulie 1945 i s-a decernat Medalia Bărbăție și Credință cl. a II-a Cu Spada, pentru actele de vitejie în luptele de pe front, din anii celui de-al doilea război mondial.
În continuarea acestor merite recunoscute oficial, în anul 1995, prin decretul nr. 55, pictorului Mihail Nemeș i s-a conferit, de către Președintele României, Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”, pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al doilea război mondial.
Numeroase lucrări de pictură ale lui Mihail Nemeş sunt păstrate în colecţii muzeale şi de stat din Cluj-Napoca, Bucureşti, Turda, Bistriţa-Năsăud, Dej, Tulcea etc., precum şi în colecţii particulare din România, Franţa, Italia, Spania, Elveţia, S.U.A., Germania, Ungaria, Canada, Chile ş.a.
În anul 2002, scenografului Mihail Nemeș i s-a decernat o diplomă de laureat al scenei Operei Române clujene, împreună cu o medalie purtând efigia marelui Ion Luca Caragiale, scriitorul omagiat în cursul acelui an.
Distins, de-a lungul vieţii, cu numeroase premii, diplome, ordine, decoraţii şi medalii, scenograful şi pictorul Mihail Nemeş s-a bucurat şi de primirea titlului de Membru de Onoare al Operei Române din Cluj-Napoca, pentru merite deosebite aduse în slujba culturii românești. Totodată, a ajuns și posesor al Trofeului „Lya Hubic”. Oameni de aur ai Operei, prin care „generația de azi omagiază veteranii scenei lirice clujene” (după spusele profesorului universitar dr. Alexandru Fărcaș, director general al Operei clujene, la acea perioadă; apud Bocu, 2003), în anul 2003.
Tot în acelaşi an, pentru realizarea artistică a operei sale de pictor, iconograf și scenograf, a fost distins de către Președintele României și de către Cancelarul Ordinelor, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în Grad de Cavaler, la 26 februarie 2003.
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și-a dezvoltat de-a lungul vremii o componentă artistică remarcabilă, în domenii cum sunt: muzica, artele plastice, teatrul. Faptul că studenții și profesorii din diferite generații au beneficiat și beneficiază de prezența la Cluj-Napoca, în calitate de angajați ai Operei Naționale din localitate, ai Operei Maghiare de Stat din localitate, ai Filarmonicii, ai Academiei de Muzică „Gh. Dima”, a unor personalități de referință, s-a propus acordarea titlului de Profesor Honoris Causa pentru merite artistice deosebite unor personalități de marcă în domeniile respective (Bocu, 2005). În acest sens, în semn de recunoaştere a contribuţiei excepţionale în profilarea culturii artistice a generaţiilor de studenţi clujeni, pentru prestigioasa carieră artistică şi didactică, în ţară şi peste hotare, prin care s-a contribuit la creşterea prestigiului şcolii româneşti, Senatul Universităţii clujene „Babeş-Bolyai”, Consiliul Academic, sub conducerea Preşedintelui Andrei Marga şi a Rectorului Nicolae Bocşan, în şedinţa desfăşurată în data de 1 martie 2005, i-a conferit pictorului și scenografului Mihail Nemeş titlul de „Profesor Honoris Causa” al Universităţii clujene, titlu oficializat și decernat, cu recunoaștere internațională, în cadrul festivității desfășurate la data de 2 octombrie 2005.
Universul plastic al artistului Mihail Nemeş se constituie într-un întreg palpitând de viaţă, de putere demiurgică şi căldură umană, de rafinată expresivitate artistică. Drumurile care se deschid în tablourile sale sunt cărări proteguite de un Duh sacru şi sacralizant… „şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor…” (Geneza I, 2).
Om de o profundă omenie, cu un caracter demn și integru, generos cu semenii și exigent cu sine, îndrăgostit de idealul perfecțiunii artistice, cu o dăruire fără egal în numele Artei, armonios în relațiile interumane, Mihail Nemeș rămâne peste timp ca un prototip de creator cu spirit universal, ancorat în tărâmul nostru ca într-un Eden interior.
Din întreaga sa viață și creație, se desprinde înălțător o armonie adâncă, întru sine și dintru sine spre ceilalți, aureolată parcă de marele Har, intens reflectându-se în tot, în toţi şi în toate, o armonie între sine şi lume, între sine şi semeni, o căutare şi o regăsire a echilibrului existenţial primordial.
Bibliografie
Bocu, M. (2003). La prima ediție a Festivalului. „Oameni de aur ai Operei”, Adevărul de Cluj, 28 ianuarie 2003, Pagina de „Artă-Cultură”, pag. 4, Cluj-Napoca.
Bocu, M. (2005). Profesor Honoris Causa pentru merite artistice deosebite, Adevărul de Cluj, 26-27 februarie 2005, Pagina de „Artă-Cultură”, pag. 5, Cluj-Napoca.
Călian, I. (1988). Expoziția clujeană de artă plastică în București, Făclia, anul XLIV, nr. 13.081, 28 decembrie 1988, pag. 2, Cluj-Napoca.
Deac, M. (1989). Plastică. Sala Dalles. O amplă expoziție a plasticienilor clujeni în capitală (II), Tribuna, nr. 5, pag. 8, Cluj-Napoca.
Irimie, N. (1977). Expoziția Mihail Nemeș, Tribuna, nr. 27 (1072), 7 iulie 1977, pag. 9, Cluj-Napoca.
Radu, V. (1988). Plastică. Peisaje din Deltă, Tribuna, nr. 9 din 3 Martie 1988, pag. 9, Cluj-Napoca.
Scorobete, M. (1968). Comoara din peștera scheletelor. Roman de aventuri pentru copii, Tribuna, nr. 29 (598), 18 iulie 1968, pag. 5-7, Cluj-Napoca. Ilustrații de Mihail Nemeș.
Stanca, R. (1967). Faunul și clepsidra, Tribuna, Seria nouă, nr. 19 (536), 11 mai 1967, pag. 7, Cluj-Napoca. Ilustrație de Mihail Nemeș.
Tașcu, V. (1989). Modalități plastice clujene, România Literară, nr. 5, 2 februarie 1989, pag. 18, București.
*** (2000). Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. III, București, Editura ARC 2000.
*** (1998). Lexiconul artiştilor români contemporani, Cluj-Napoca, Editura Genesis-Tipo.
*** (2002). Opera Naţională Cluj-Napoca. Cluj-Napoca National Opera, Prezentare/ Presentation, București, Editura şi tipografia Fundaţiei „România de Mâine”.
