A
încorpora Poezia şi a nu mai fi decât un instrument al ei – cel
puţin în sensul expansiunii unei sensibilităţi devorante, gata să
trăiască, să fie, să se exprime doar sub semnul ei: doar
sub acest semn care îi dă o
identitate, un nume, o limbă – limba poeziei.
Mai mult decât originalitate, discursul liric al Persidei Rugu
tălmăceşte o solidaritate, o identificare cu cei care-şi trăiesc
destinul poetic.
În această stare de exaltare pe care o rodeşte credinţa în
rostul scrisului se află sursele şi resursele de neobişnuită
simţire artistă ale poetei Persida Rugu.
CORNEL
UNGUREANU
................................................................................................................................................
Titlul
volumului de debut al Persidei Rugu, Desculţă
în iubire, contrastează aproape
flagrant cu sistemul imagistic al autoarei, dar tocmai în această
flagranţă dintre nostalgia naturalului frust, a elementului adamic
al erosului şi semantismul „asianic”, de descendenţă
manieristă al imaginilor, constă specificul liricii sale. Niciodată
integral suspendat, realul este mereu pe cale de a se pulveriza în
reţeaua complicată a unor arabescuri imponderabile. Universul
poetei, încă nu deplin constituit dar totuşi pregnant, este
preponderent anamorfotic.
Într-o
alchimie rafinată, nu lipsită uneori de preţiozitate în cele mai
reuşite poeme, Persida Rugu recurge frecvent la acea coincidenţă a
contrariilor care reprezintă una dintre coordonatele fundamentale
ale poeziei moderne, practică cu dexteritate asintazismul şi
eliptismul, apropiindu-se adeseori de sugestivitatea, eleganţa şi
spiritul de fineţe ale haiku-ului.
PETRU POANTĂ
................................................................................................................................................
O poezie runică
Rostirea
poetei Persida Rugu eliberează cuvintele şi le transformă – prin
transfigurare – în intonaţii muzicale, hieratice; din corpuri
închise, în misterioase paraclise irizând ocniţe fosforescente.
Este apa din
vasele de piatră preschimbată-n ambrozie sau toiagul din deşert
prefăcut în şarpe. Vocea sa curge hieratic, printr-o lume cu zări
runice, insinuând ziceri cifrate, delfice, rostite însă nu de
Pythia, ci de o joimariţă-Dochie. Versurile se strecoară în
fiinţa tainică, ocultă a lucrurilor, licărind de acolo magice
luminiscenţe.
Cu o grafică oraculară, prin fluctuante broderii de o tainică
simetrie, cu evantaiuri serafice vibrând parcă de flăcări
ancestrale, cu grave rigori şi solemne intonaţii, poezia Persidei
Rugu se impune printr-o stare divinatorie, ce o face să comunice cu
zonele inefabile ale Absolutului, învăluite într-o vrajă
slomnitoare, de preoteasă a lui Deceneu.
TEOHAR
MIHADAŞ
................................................................................................................................................
Filonul
ideatic cel mai tulburător al versurilor semnate de Persida Rugu
este ardoarea căutării de sine, o întoarcere spre timpul şi
spaţiul eului profund, al alter-ului dumnezeiesc, al scânteii de
cer lăuntric, desprins de persoana reflexivă a creatorului, acel
ceva ce-l excede pe om, dar îl şi defineşte mai cu prisosinţă.
Acest alt eu, o alteritate înălţătoare, intimă şi necunoscută
totodată, conferă poemelor un orizont salvator, o substanţă
metafizică perenă. (...)
Căutarea de
sine într-o alteritate izbăvitoare se strecoară până în miezul
verbului poetic, starea de somnie fiind o regăsire mai adâncă a
fiinţei originare, totuna cu primordialele semne ale vieţii...
Alteori, depersonalizarea devine o metamorfoză a eului în materia
inefabilă a firii. Uitarea de sine, un fel de risipire blagiană a
eului poetic, implică o diseminare a eului în armonia lumii, o
contopire în alteritatea universală, acel alt eu de dincolo de
maya, de dincolo de fum (...). Totodată, poemul este pentru Persida
Rugu o seninătate de caldă amiază, o apetenţă a exoticului
îmbrăcând tandru efemerul şi nesfârşirea.
În
scriitura poetică a Persidei Rugu, cuvintele cheie îşi cheamă
contrariile, configurând, cu onestitatea candorii unui lirism
fremătător, oximoroane contextuale şi macro-textuale; toate
cuvintele-simbol se urmăresc între ele, se intersectează într-o
mişcare sophianică, îmbrăţişându-se în alte cuvinte
obsesive... Într-o şi mai relevantă poziţie analitică se află
lexemul cuvânt, care-şi atrage complementarul semn poetic punte, un
adevărat cumul polisemantic, extrem de semnificativ pentru starea de
trecere a omului prin lume. Procedeul preferenţiat de poetica
implicită a Persidei Rugu este evident cel al opoziţiilor reunite,
cuprinzând şi aria semantică a arderii = sunete şi a acvaticului
= tăcere. (...) Poemul este, alteori, pentru Persida Rugu o
semnificativă transgresare de regnuri şi de orizonturi ontice...
RODICA
MARIAN
................................................................................................................................................
Poezia
Persidei Rugu se naşte dintr-o stare de febrilitate muzicală, din
perceperea unui murmur venit dinspre miezul misterios al lucrurilor.
(...)
Versurile Persidei Rugu ne propun, în linii mari, două moduri
(tehnici) de comunicare imagistică. În prim plan stă poezia
scurtă, aproape aforistică, un ritual al rostirii dense,
percutante. Ochiul poetic se plimbă peste lume şi reţine cu
parcimonie numai anumite aspecte.
Viziunea austeră şi puterea de-a ciopli în piatră este nota
dominantă a poeziei pe care-o scrie astăzi Persida Rugu.
Dar
există prezentă şi o altă tehnică de figurare imagistică, o
poezie mai extinsă, evocatoare şi reflexivă, uneori bazată pe un
sâmbure epic. Plăcerea confesiunii (autoconfesiunii) nu mai suportă
grelele constrângeri exterioare. Imaginile curg după o logică a
fluxului interior, se dezvoltă şi se completează, împlinindu-se
până la urmă în viziuni ample. (...)
În
ambele registre, tonul poetei este autentic şi autoritar: defineşte
limpede un eu poetic modern, convulsionat. (...)
Persida
Rugu face parte din familia, nu prea numeroasă astăzi, a artiştilor
bijutieri, care lucrează cuvântul îndelung şi minuţios, cu
fineţe şi decizie.
ION
OARCĂSU
................................................................................................................................................
Veritabile
privelişti sufleteşti, puternic interiorizate, sunt poeziile
Persidei Rugu. (...) Notaţii fulgurante se aglutinează în imagini
acut senzoriale, filtrate cerebral, astfel încât evidenta energie
poetică, vitalitatea inspiraţiei se esenţializează în reflecţii
încărcate cu emoţie artistică. La accentuarea sugestivităţii
lirice contribuie învăluirea versurilor într-un halou ezoteric, de
sorginte magică. Lumina-umbra-somnul
constituie triada obsesiei motivelor
poetice, convertibilă, în plan imagistic, într-un
clar-obscur-static, care, însă, este înfiorat subteran de
proiecţii în inefabil, de alunecare în transcendent a
deschiderilor simbolice. E evidentă înclinarea autoarei spre
cuprinderea contrastelor, atât prin folosirea predominantă a
motivelor triadei amintite, cât şi prin adăugarea altor motive, în
balansul opoziţiilor; dar, aşa cum se întâmplă îndeobşte în
adevărata creaţie artistică, şi în poemele Persidei Rugu se
înfăptuieşte, sub puterea transfigurării, o armonizare a
contrariilor.
AUREL
TURCUŞ
................................................................................................................................................
Imnică,
suavă, delicată, alcătuită din îndelungi tăceri şi mirate
popasuri la hotarul lucrurilor, din întrebări nerostite şi din
răspunsuri întârziate sau renunţate, uneori uitându-se în
contemplare de sine, alteori cenzurându-se cu severitate, poezia
Persidei Rugu e un jurnal liric de o puternică natură
impresionistă. Despre Eul liric nu aflăm decât ceea ce ne aduc
ecourile stârnite de atingerea-i cu clipa personalizată în fugosul
dimprejur. Ca la maeştrii impresionişti ai poeziei, japonezii,
starea cea repede trecătoare, vieţuindă în „clipa cea repede ce
ni s-a dat”, are vibraţie şi vie culoare.
Neîndoielnic poeta are înzestrarea necesară haiku-ului.
Imaginea, în această postură, are acuitate, pregnanţă,
capacitate de sugestie, fior. Şi nu de puţine ori – gnomismul
necesar.
Pe
aleile de la Kyoto, pasul îi este dezinvolt şi graţios, purtând
cu eleganţă chimonoul înstelat al poeziei.
HORIA
BĂDESCU
................................................................................................................................................
Poemele
Persidei Rugu amintesc de tehnica ikebanei,
a artei florale japoneze, unde aşezarea
florilor se supune unei codificări simbolice foarte precise. (...)
„Exilul”
Persidei Rugu e într-o lume a visării, ale cărei semne particulare
sunt apa, aripa şi zarea; nimic
precis, cum se vede, totul însă este trecut prin pelicula fină a
ochiului ce înlăuntru se deşteaptă. (...)
Cu
alte cuvinte (în volumul Faraonul
albastru, n.n.), departele,
apa şi zborul
nu sunt categorii, ci numai semne,
sugestii poetice; ele plutesc parcă în deschiderea amplă a
ochiului care vrea să vadă „dincolo”, în zona, accesibilă
celor puţini, unde se află esenţele vederii secunde.
IOAN
HOLBAN
................................................................................................................................................
Lectura
recentului volum (Scrisori din
singurătate, n.n.) al
Persidei Rugu produce revelaţia
întâlnirii cu un poet autentic, cu expresie lirică sugestivă şi
convingătoare, pentru care poezia nu este un simplu hobby
sau un demers ocazional, ci un act de
responsabilitate socială şi existenţială. Persida Rugu face parte
din clasa poeţilor anticalofili, cu o retorică bine strunită şi
simţ metaforic înnăscut. (...)
Constat
că poeta e la fel de inspirată şi în poeziile cu rimă ca şi în
cele cu vers alb, că textul ei propune o lume a contrariilor care
valorifică ideea de dualitate fundamentală a lumii. Ea ocoleşte în
general discursul minor-narcisist spre a se cantona în teme majore,
în care îndrăzneala expresivă se verifică la fiecare pas. (...)
Tema cărţii şi a scrisului este şi ea prezentă, aglomerarea
diverselor elemente de notaţie servind unei construcţii iluzorii
mizând pe naturaleţea expresiei. Modalitatea tonală inconfundabilă
ţine de sinceritate, rezultând o expresie nudă, directă, în care
metamorfozele eului imaginar se contopesc în imagini
captivant-sugestive, căci autoarea îşi modelează poemele în
funcţie de o idee sau de o metaforă dominantă cu o graţie de o
debordantă francheţe.
MIRCEA
POPA
................................................................................................................................................
În sinteză, privind personalitatea creatoare a poetei Persida
Rugu, am remarca de la început ampla ei respiraţie filosofică şi
meditaţie în singularitatea universului propriu, dar şi inefabila
percepere a nuanţelor umane ale devenirii. (...)
În
formula şi profilul liric al Persidei Rugu se poate recunoaşte
pasta poeziei autentice, lăuntrul lăuntrului creaţiei, dar şi
simţirea ce incită şi deconcertează nu doar în Viaţa
după Azelman, ci şi în întreaga sa
operă literară...
IOAN
ŢEPELEA
................................................................................................................................................
Persida
Rugu scrie o poezie a trăirilor calme, căutând incintele sacre ale
meditaţiei, acolo unde respiraţia devine ritmul unei beatitudini
atât de rare, iar murmurul rugăciunii răzbate prin transparenţele
ivite din „ora îngerilor”. Volumul acesta (Deşertul
dintre două respiraţii, n.n.) este
mărturia unei confesiuni ce îşi adună empatiile în nuclee de
forţă metaforică excepţionale. Inventarul lexical al poetei
sugerează capacitatea acesteia de esenţializare tematică, dar şi
rafinamentul desăvârşit la care a ajuns.
ION
VĂDAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu