ZIUA CULTURII NAŢIONALE

15 IANUARIE, ziua de naştere a poetului MIHAI EMINESCU

15 IANUARIE, Ziua Culturii Naţionale

GLOSSĂ

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?...

Tu aşează-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă

Recea cumpă-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Pentru masca fericirii,

Ce din moartea ei se naşte

Şi o clipă ţine poate;

Pentru cine o cunoaşte

Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul şi pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există,

Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă;

Alte măşti, aceeaşi piesă,

Alte guri, aceeaşi gamă,

Amăgit atât de-adese

Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momeşte în vârteje;

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură;

Zică toţi ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;

Ce e val, ca valul trece,

Nu spera şi nu ai teamă;

Te întreabă şi socoate

Ce e rău şi ce e bine;

Toate-s vechi şi nouă toate:

Vreme trece, vreme vine.

de Mihai Eminescu

„Glossă”. Tipărită în volum în „Poesii”, 1883, pp. 143-147; „Opere I. Poezii”, pp. 194-198; „Opere III. Poezii”, pp. 83-112. Poezia este elaborată în forma definitivă în perioada gazetăriei bucureştene. Se păstrează în mss. 2258 (1874), 2262 (En spectateur, 1876) ş.a.

* * *

Lumea ca structură în care nimic nu se poate schimba constituie fundalul de metafizică eleată, absorbită din Schopenhauer, pe care se desprind strofele “Glossei”, dar şi marea compoziţie a “Luceafărului”.

TUDOR VIANU, “Mihai Eminescu”, în “Eminescu”, Iaşi, 1974, p. 296.

* * *

„Luceafărul” nu e doar o capodoperă în sine, ci sinteza întregii gândiri poetice eminesciene, fapt ce explică de ce anumite imagini, idei sau „enigme” din poem nu se limpezesc pe deplin doar printr-un efort de arheologie literară, de investigaţie a variantelor ce premerg formei definitive. Elucidarea lor presupune o permanentă referire la opera integrală a poetului, din care acest mirific giuvaer se naşte asemenea astrului din apele primordiale.

dr. IOSIF CHEIE-PANTEA

* * *

Singurătatea lui Hyperion pare incontestabilă din perspectiva majorităţii interpretărilor „Luceafărului”, determinată fiind de factori înscrişi mai ales în evenimentul alegoric narat, cum ar fi apariţia lui Cătălin şi refuzul Părintelui ceresc de a-i acorda Luceafărului o altă soarte. Ţinem să subliniem aici, din punctul de vedere al singurătăţii, că lumea întreagă, o lume acceptată nu fără o umbră de incertitudine („... în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece”), înseamnă totuşi asumarea acestei singurătăţi, deci nu supunerea peste voia lui la o condiţie de existenţă. Faţă de această parţială libertate de opţiune, singurătatea Cătălinei, chiar dacă ea rămâne senină în gândul spre ideal, nu ne apare ca o stare dorită, dimpotrivă, ceea ce ea aspiră să împlinească este şi iubirea reală şi dorul sufletesc al idealităţii.

RODICA MARIAN, „Lumile Luceafărului, (o reinterpretare a poemului eminescian)”, capit. XIII, Figuri textuale şi corespondenţe semantice în „Luceafărul”, Editura Remus, Cluj-Napoca, 1999, p. 360.

Biblioteca Judeţeană "Christian Tell", Gorj, 

Sala de lectură "Mihai Eminescu"

"Mihai Eminescu", sculptură de Constantin Brâncuşi,

expusă la Biblioteca Judeţeană din Târgu-Jiu