LUCIAN BLAGA

(9 mai 1895, Lancrăm, Alba – 6 mai 1961, Cluj)

SAT NATAL

lui Ion Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi

unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.

Port acum în mine febra eternităţii,

negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul

de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.

Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea

până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat ! Casele toate sunt mult mai mici

decât le-a crescut amintirea.

Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.

Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,

ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit

încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă

subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

(1931)

(din volumul „La cumpăna apelor”, 1933)

LUCIAN BLAGA

POEŢII

Nu vă miraţi. Poeţii, toţi poeţii sunt

un singur, ne-mpărţit, neîntrerupt popor.

Vorbind, sunt muţi. Prin evii ce se nasc şi mor,

cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult.

Adânc, prin seminţiile ce-apar şi-apun,

pe drumul inimii mereu ei vin şi trec.

Prin sunet şi cuvânt s-ar despărţi, se-ntrec.

Îşi sunt asemenea prin ceea ce nu spun.

Ei tac ca roua. Ca sămânţa. Ca un dor.

Ca apele ei tac, ce umblă subt ogor,

şi-apoi sub cântecul privighetorilor

izvor se fac în rarişte, izvor sonor.

(1952)

(din volumul „Corăbii cu cenuşă”, 1960/ postum, 1962)

LUCIAN BLAGA

LĂCAŞ

Semne-ar fi că locuiesc undeva

la oraş, într-o stradă

cu nume de haiduc de baladă.

Dar nu sălăşluiesc la oraş,

m-ar blestema pârâul şi pomul.

Felul meu dezminte zvonul.

S-ar spune că lăcaşul îmi este

într-un sat cu streşini de paie,

cu nume de veche poveste.

Dar nu locuiesc

la sat şi-n nici o odaie.

Locuiesc într-un cântec de pasăre.

(din „Ultimele poezii”, 1958-1960)

LUCIAN BLAGA

„Opera lui Lucian Blaga e cunoscută, inclusiv din reeditările şi comentariile tot mai numeroase ale ultimului sfert de veac. O sumară trecere a ei în revistă poate ajuta totuşi analiza ulterioară. Printr-un reducţionism extrem, putem delimita patru compartimente, două principale şi două ajutătoare. În prim-plan, cu drepturi egale, se află poezia şi filosofia. Fiecare e apoi „secondată” într-o manieră specifică: poezia – de teatru, filosofia – de aforisme. Teatrul e prin excelenţă poetic (dar şi cu răsfrângeri meditative), aforismele sunt concentrate de gândire (deseori şi de natură poetică). Direct sau indirect, dedublarea fundamentală patronează întreaga creaţie.”

„S-ar putea argumenta (...) oricare dintre următoarele patru variante de interpretare a operei lui Blaga: filosofia este dependentă de poezie; poezia este dependentă de filosofie; filosofia este independentă de poezie; poezia este independentă de filosofie. Polarizările s-au datorat şi „tainelor” prezente în fiecare dintre domenii...”

(Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996, pp. 222-223; 226)