ECOU DE TIMIȘOARA
Ștefaniei,
care iubește acest oraș
E vremea blândă peste lume
de anotimp cernind dureri
și amintiri ca valuri spume
se-ntorc în neuitatul ieri
pe frigul ars din os și sânge
alunecă – cu țipăt pur –
un albatros ce-n aripi strânge
întreg seninul din azur
și-n inimă țâșnește-amarul
de-a nu mai fi cu cei ce nu-s
când printre noi răsare darul
de sfânt nadir peste apus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu