vineri, 28 septembrie 2018

UNDE ESTE ÎNGERUL DIN OM



Dar unde este îngerul din om
când toate se aşează peste voie
şi lacrima ca fructul dintr-un pom
se coace cu miresme de aloe

dar unde este îngerul din om
când somnul şi-l atinge de o rană
și-nsingurat ca vântul printr-un dom
pustiu se stinge-ncătuşat lângă o vamă

dar unde este îngerul din om
când flacăra se cerne peste seară
şi litere pierdute dintr-un tom
se desluşesc cu greu sub fum de ceară

dar unde este îngerul din om


                               PERSIDA RUGU









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu