DOR DE EMINESCU

Pe vântul ars de somnul lunii
se-adună argila luminiș
de oarbe păsări și petunii
ce-alunecă din ascunziș

pe lacrima adânc-amară
a zborului dinspre nadir
se-ntoarce-n flăcări arsa vară
cu-aromele-i de nard și mir

și iată cum în prag de lume
se iscă un ținut sonor
ce n-are granițe, cutume
ci se numește simplu – dor



                         PERSIDA RUGU