„Lumina”, „Arborele”, „Tăcerea” şi „Clipa” alcătuiesc, în general, „dreptunghiul uşii deschise în noapte” (Însemnări) circumscriind această ţesătură lirică, atent lucrată, gracilă de la prima vedere şi puternic aluvionată de cultura nu numai literară. Întregul ciclu dedicat, prin titlu, memoriei mamei, caligrafiază existenţa în desfăşurarea ei epifanică şi irepetabilă: „Să fii totul în toate/ fără să fii nimic altceva” (Anna) ori „sunt dincolo de dincolo/ lumea întreagă îmi aparţine în suflet” (Dincolo) rezumă – deziderativ dar şi imperativ – scurtircuitarea multiplicităţii universale cu unicitatea ontologică în poezia „arc de cerc” şi, în acelaşi timp, „rană/ prin care ochiul priveşte/ în adâncurile însângerate/ ale adevărului” (Ars poetica). Propensiunea pentru exprimarea eliptică, adesea aforistică şi mărturisind astfel, indirect, despre fascinaţia modelului haiku este, aici, personalizată prin apelul reiterat la eul (auto)biographic de picaro cultural însă regăsindu-se mereu, precum în Casa din suflet, în acelaşi „dreptunghi/ al/ uşii deschise”: „cu inima arsă mă întorc fără să fi plecat/ nicicînd// tăcerea ta/ e matricea universului// În pereţii de carne ai casei/ arde amintirea/ lumânare uitată la poarta cimitirului”. Amprenta, umbra, semnul, memoria ş.a. – filtre ale lucidităţii incorporate în „dreptunghi” – intră în panoplia lirică din „Umbra fluturelui de abanos” oferită cititorului de PERSIDA RUGU, la fel de bine centrată ca şi aceea din „Oglinzi alchimice” (2015) sau „Îngerul muntelui roșu” (2017).
MIRCEA MUTHU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu