LA PĂDURENI

părinţilor mei

Rotund lumina se încheagă

seminţe foşnet şi seve

în ochiul de limpede azur

printre porumbei şi struguri alunecă

fremătând

liniştea miresmei târzii

de oleandru

Viespe de aur

septembrie

POEM AGREST

fratelui meu, Petre

Salcâmii albi de flori ce fumegară

culoarea beznei o-nstelau pe mâini

în limpezimea zborului de seară

şi păsări

se iveau lângă fântâni

albastru murmur abur între frunze

pământul cald sub mentă şi trifoi

adast cu nălucirea umbrelor

prin ora

când taina înserării curge-n ploi

Salcâmii albi mai înfloresc pe dunga

de lună arsă şi brumatec drum

şi tot mai verde-amară le e umbra

ce-o lasă-n suflet

sub al apei fum

AMIAZĂ DE OCTOMBRIE

Mamei

Toamna curge printre frunze uscate

flăcări se-aştern peste arborii goi

vântul înveleşte amintirile

în miere

copilăria toarce – pisică pe soba inimii

umbra ta

e tot mai stinsă

şi greu de atins

COBORÂREA ÎN ARENĂ

colecţionarilor de poduri

Invulnerabilă mare deşert al mulţimii

la visele arse în umbră

o simplă ridicare din umeri

EXERCIŢII DE RESPIRAŢIE

Tatălui, dincolo

„Eu sunt un peregrin ce trece prin singuratice poteci...”

Eugeniu Sperantia, „Balada II”,

(„Arabescuri”)

Cade ziua ca o pasăre

din cârligul timpului

sângele urcă spre miezul secundei

trupul rămâne acelaşi

fără sfârşit lumina

CITO

Ascult lumina florilor de rug

şi cântecele-mi bat în ram

şi tot ce simt şi tot ce am

e un ţinut prin care flăcări curg

ascult mormântul fratelui din vis

şi aripile freamătă sub cer

licori prelinse în arşiţă cer

flămândul sol din tainicul abis

ascult aroma frântelor dureri

iar somnul cerne păsări peste răni

tăcuţii arbori din ascunse vămi

în ape ard solstiţiile de ieri

VOCE DE DINCOLO DE SUNET

surorii mele, Livia,

in memoriam

Imponderabilul piere în fiece clipă

culoarea lagunei e arbore ars

solstiţii de fluturi ivesc o aripă

vântul negru geme sub pas

tăcută e bezna ce macină ora

solarului murmur funebru destin

cum ţese linţoliul de negură sora

plecată în leagăn de spin

COPILĂRIE

„am întins hora soarelui

în preajma teiului din mijlocul inimii”

Vasko Popa

Au căzut zăpezi peste scheletul casei

ferestrele privesc

oarbe

teiul veghează întoarcerea

DRUMUL SPRE ITHACA

În seara asta plec spre alte ape

acolo unde-n şoaptă arde-un glas

de flacără şi pasărea-i aproape

de ţărmul unde navele-au rămas

în seara asta

în seara asta dorul blând de frate

mă seceră în golful dinspre zori

când râul cu miresmele uitate

alunecă sălbatec printre nori

în seara asta

în seara asta luna cerne golul

clepsidrelor ce iarăşi curg pe ram

şi dincolo de lume tu-mi eşti solul

ce-n taină îmi sădeşte-n suflet hram

în seara asta

în seara asta umbra ta mi-aduce

destinul mai aproape de pământ

şi frunza văii tulbură mai dulce

lumina ce lin tremură în vânt

în seara asta

în seara asta freamătă-nvierea

pe carnea crucii dintre albe zări

flămânde aripi frâng prin noi tăcerea

solstiţiilor din arsele cărări

în seara asta

INTRAREA ÎN MIT

„lucrurile pleacă din locul lor”

D. Petrovici

Despic torţe pentru supunerea elementelor

un poem înalţă piatra de

sacrificiu

rădăcinile zidesc uşa

fluviul strigă dincolo de amintirile

noastre

PERSIDA RUGU