RĂSTIGNIRE

Râul curge domol ca o alunecare

spre adâncuri

Jetul de lumină ţâşneşte din lut

aşchii de sunet îmi împânzesc ochii

ţărmul e aproape

valurile strigă

tălpile mele urmăresc ecoul

scrâşnind

printr-o apăsare de fum

tăcerea

Aerul mă poartă

mai uşor ca pe-un fulg păstrat din iernile

copilăriei

sub tâmpla fierbinte

- ah! iernile copilăriei -

peste podul cel roşu

adânc

neauzit

clopotul unui tren

mă agaţă de cer

POEM ŞOPTIT

Păşesc în urma bucuriei mele

pe care nu o cunosc

păşesc alături de liniştea mea

în care nu sunt

păşesc în faţa luminii pe care nu am văzut-o

păşesc prin văzduhul din mine

şi toate, bucuria

liniştea

lumina

mă cunosc mai bine

decât m-aş cunoaşte

eu

într-o mie de vieţi

ele nu sunt în mine

dar mă cunosc

învăluindu-mă

eu nu sunt în ele

neatingându-le

şi aşa mergem

alături

pe aceeaşi cărare spinoasă

şi eu şi bucuria mea

şi liniştea şi lumina

făcând schimb

de paşi

precum la jocul de şah

din câmpia nesfârşită

pătată cu umbre

lângă arborele înserărilor

....................................................................................................

dincolo de colţul de la tâmpla orizontului

sensul e interzis

acolo mă voi opri

risipindu-mă în ceea ce nu cunosc

şi vor merge mai departe

doar ele –

bucuria

liniştea

şi lumina mea

cu paşii mei

mai străini decât mine

înfrunzind tăceri

peste însângeratele ape

ARS ALCHIMICA

Învăluit în mantaua-i de ceaţă

poetul se pleacă lucrurilor

adulmecându-le esenţa

fiorul de flacără

de dincolo de nume

poetul se înclină urnei

stelelor şi ierbii

zămislindu-le întru sine

sculptează cu zimţii strigătului

ploi şi otrăvite săgeţi

neştiute culcuşuri de şerpi

în carnea-i sfâşiată de vântoase

şi-n cele din urmă

când toate durerile

măruntele

măreţele

zilnicele tăceri rodind nesecate ecouri

l-au treierat

poetul devine un abur

între lavă şi nor

între oglinzi şi umbre

ca foşnetul mătăsos

al primei ninsori

căzute pe un proaspăt mormânt

din care doar el

poetul

Persida RUGU